-
Stoc epuizat
La prima vedere, este un vin care debutează timid, cu tonuri închise, de smochine uscate şi lemn, pământ reavăn şi întunecimi de cerneală. Imediat însă, îşi descoperă rapid şi nuanţele de gemuri şi fructe proaspete, dublate de un spectru de arome mai puţin sesizabile care contribuie la completarea întregului: tabac, piele fină, piperuri și condimente, un strop de vanilie şi o aluzie imperceptibilă la fructe exotice. Gustul p cu taninurile bine dozate şi perfect integrate dând greutate şi balans în faţa unei acidităţi bune, care mai reduce un pic din tonurile foarte sobre ale vinului. Este necesară decantarea cu aerare a vinului minim o oră înainte de servire. Strugurii s-au cules mecanizat. Pentru Cabernet Sauvignon și Marselan s-a folosit o macerare – fermentare clasica, in vinificatoare cu piston. iar pentru Syrah s-a ales macerarea carbonică, cu struguri nedesciorchinați. Maturarea s-a făcut la butoaie de prima și a douatrecere, de stejar francez și american, pentru perioade cuprinse între 6 și 12 luni. -
Condiţiile climatice ale anului 2017 au permis obţinerea unei maturităţi fenolice înalte, graţie absenţei presiunii fitosanitare, care au permis recoltarea strugurilor la momentul potrivit. Deshidratarea ușoară a conferit rotunjime. Intens, corpolent, luxuriant si opulent. Interpretarea teritoriala a unui cupaj clasic de Bordeaux ce exprima potentialul nostru prin posibilitatea comparatiei. Arome de coacaze negre, afine si visine, condimente si o structura solida bazata pe tanini usor neimblanziti. Petro Vaselo – “The Soul of our Soil”. Petro Vaselo este o vie biologic certificata unde strugurii, odata ajunsi in pivnita, trec prin doua selectii manuale pentru a indeparta orice manunchi considerat impropriu. De-a lungul procesului de productie vinul este tratat in absenta oricarui contact cu oxigenul; acest lucru permite sa se ajunga la sfarsitul fermentatiei fara a adauga nici un fel de antioxidant. Toate vinurile sunt supuse unei perioade de rafinare dupa procesul de fermentatie. Rafinamentul este manipulat atat in recipiente mici (butoaie de 225 L) cat si in vase de lemn de mare capacitate (pana la 7500 de litri). -
Stoc epuizat
Gitana Saperavi 2017 Un vin roşu rubiniu intens cu nuanţe fine, dar totodată complexe, unde se remarcă accente de prune uscate, fructe negre şi ciocolată, cu arome bogate de fructe negre, presărate cu note piperate spre final şi în postgust. -
Sale!
Corcova CUVEE RACOVEANU 2013 Cupaj rosu din soiurile Cabernet Sauvignon 55% si Merlot 45%, maturat 12 luni in lemn de stejar. Un vin bine structurat, corpolent, cu taninuri ce evoluează în timpul învechirii, conferindu-i echilibru. Culoare roșu intens cu tente puternic violacee. Arome puternice, de fructe negre, preponderent de afine bine coapte. Se asociază cu cărnuri roșii, vânat, brânzeturi, mâncăruri condimentate. -
Stoc epuizat
Vin rosu intens, intens, corpolent, luxuriant si opulent. Interpretarea teritoriala a unui cupaj classic Bordeaux ce exprima potentialul nostru prin posibilitatea comparatiei. Arome de coacaze negre, afine si visine, condimente si o structura solida bazata pe tanini usor neimblanziti. -
Stoc epuizat
Condiţiile climatice ale anului 2018 au permis obţinerea unei maturităţi fenolice înalte, graţie absenţei presiunii fitosanitare, care au permis recoltarea strugurilor la momentul potrivit. Deshidratarea ușoară a conferit rotunjime. Intens, corpolent, luxuriant si opulent. Interpretarea teritoriala a unui cupaj clasic de Bordeaux ce exprima potentialul nostru prin posibilitatea comparatiei. Arome de coacaze negre, afine si visine, condimente si o structura solida bazata pe tanini usor neimblanziti. Petro Vaselo – “The Soul of our Soil”. Petro Vaselo este o vie biologic certificata unde strugurii, odata ajunsi in pivnita, trec prin doua selectii manuale pentru a indeparta orice manunchi considerat impropriu. De-a lungul procesului de productie vinul este tratat in absenta oricarui contact cu oxigenul; acest lucru permite sa se ajunga la sfarsitul fermentatiei fara a adauga nici un fel de antioxidant. Toate vinurile sunt supuse unei perioade de rafinare dupa procesul de fermentatie. Rafinamentul este manipulat atat in recipiente mici (butoaie de 225 L) cat si in vase de lemn de mare capacitate (pana la 7500 de litri). -
Stoc epuizat
Lechburg Gewürztraminer este un vin organic alb sec cu culoare galben pai intensa cu reflexe aurii, limpede si consistent. Nasul se deschide gradual cu note de trandafir alb, ulei de migdale, mango, rozmarin si muscate. Plin si imbietor la gust, invaluie cerul gurii cu finetea sa, final persistent, cu o aroma delicata de migdale. Se asociaza cu preparate pretentioase cum ar fi ramenul japonez, branza de capra usor invechita sau puiul la tigaie cu sos acrisor picant. -
Stoc epuizat
Ovas este un cupaj de Merlot si Cabernet Sauvignon, vinul impresioneaza prin forta de care da dovada inca de la primul contact. Aciditatea ridicata si taninurile bine structurate ii recomanda o evolutie foarte buna la sticla. O nota vegetala, de ardei rosu, influenteaza partea aromatica, invelind frumos tonurile de coacaze negre, frunza uscata, cafea si trufe. Un vin dens, extractiv, cu senzatii dulci in atac si final astringent.