-
Stoc epuizat
Crama Ferdi Red King Rezerva 2018 Un Cabernet Sauvignon dominant, concentrat și cu un mare potențial de învechire. Un vin super-premium, corpolent, unde gustul de coacăze negre condimentate dau tonul și unde aciditatea atinge nivelul corect. Taninii bogați fac din acest Cabernet un partener perfect pentru carnea la grill și sosurile piperate. Cele 20 de luni petrecute la baric îi rotunjesc aroma într-o ciocolată neagră. Roșul regal este culoarea capișonului de ceară cu sigiliul cramei. Anul recoltei este 2018 iar gradul alcoolic este 14.2%. Recomandare decantare: minim 1h. -
Stoc epuizat
Crama Ferdi Cuvee Paul Rezerva 2019 Cupajul matasos, de culoare grena intens, intre Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon, de aceasta data in gama Rezerva, este un vin corpolent si special datorita notelor de vanilie, cacao si fructe negre. Alaturi de arome, taninii puternici, aciditatea echilibrata si postgustul lung fac acest vin memorabil. Soiul Cabernet Sauvignon innobileaza frumos Feteasca Neagra, impreuna oferind senzatii gustative de exceptie. Maturat in butoaie de stejar timp de 18 luni. -
NOUBrut Reserve - este șampania "ambasador" a casei Boizel, cea care exprimă cel mai bine eleganţa şi fineţea tipică stilului producatorului. Un cupaj elegant în care predomina strugurii Pinot Noir (55%), completați de Chardonnay (30%) și Pinot Meunier (15%). Strugurii provin din 30 de podgorii diferite, cele mai importante fiind Avize si Le Mesnil-sur-Oger. Pentru cupajul final se folosesc 30% vinuri maturate "sur lie" in inox , care provin din 2 recolte anterioare. Maturat pe sediment de drojdii 3 ani. Dosage 8 gr/l. Culoare galben pai cu un perlaj fin. Nasul este expresiv și proaspăt, se deschide cu arome de flori albe (păducel) urmate de arome elegante de piersică albă și caise, note de citrice și produse de patiserie. Textura vinului este seducătoare, gust proaspătă și bine echilibrat cu note de pere confiate și miere de salcâm. Postgust bogat și persistent. -
Şampanie Legras & Haas Blanc De Blancs Extra Brut Grand Cru Chouilly Familia Legras produce sampanie de 7 generatii in doua dintre cele mai apreciate podgorii din regiunea Champagne, Cote des Blancs si Aube. Primele hectare au fost achizionate inca acum 200 de ani. Asocierea intre Maison Legras si Brigitte Hass a dus la aparitia in anul 1991 a brandului Maison Legras & Haas. In acest moment producatorul detine 15 ha de vita de vie pe parcele Grand Cru in arealul viti-vinicol Cotes des Blancs. Sampania Blanc de Blanc Extra Brut a fost obtinuta din soiul Chardonnay 100%, pe cea mai nordica parcela Grand Cru din arealul vitivinicol Cotes des Blancs - Choully. Produsul este maturat pe drojdii in sticla timp de minimum 3 ani. Olfactiv dezvolta arome discrete si elegante cu note de flori, citrice, mere si fructe uscate. Gustul este proaspat si cremos cu note persistente de mere coapte, caramela si mirodenii. Post-gust lung si placut. Se asociaza perfect cu fructele de mare, caviar si preparate culinare picante pe baza de peste. -
Stoc epuizat
Lady Black Legend2019 este Feteasca Neagra legendara a cramei, cu note olfactive de cacao si condimente care te invaluie in aromele de fructe de padure, ofera o senzatie gustativa inedita si surpinde placut prin taninii matasosi cu postgust de mure supracoapte, avand un potential de invechire de 5 pana la 10 ani. Un vin complex, echilibrat si elegant care, o data savurat, creeaza o atmosfera idilica.Productie: 990 sticle -
Vinul Cont’Ugo este produs 100% din Merlot ca o nouă interpretare a ”terroir” de Bolgheri. Podgoriile sunt situate la o altitudine care variază între 45 și 60 de metri deasupra nivelului mării pe soluri argiloase de origine aluviale, care conferă vinului note de complexitate, păstrând parfumul și prospețimea tipică a soiului Merlot. -
Villa Antinori Chianti Classico Riserva are o culoare roșie rubinie. Nasul prezintă note intense de fructe, cireșe coapte, coacăze roșii și fructe de pădure sălbatice, împreună cu note bine integrate de stejar prăjit și tutun și un subtil parfum balsamic . Gustul este amplu și învăluitor, savuros, moale în taninurile sale și de textură catifelată, post gust lung și persistent. -
Un vin LEGENDĂ al regiunii Villány - cea mai cunoscută regiune viticolă din Ungaria pentru cupajele de vin roșu. Acesta este vinul emblematic al vinificatorului GERE ATTILA - produs doar în anii cei mai buni, cu struguri selectați din cele mai bune podgorii (Kopár, Csillagvölgy, Konkoly și Ördögárok). Este un cupaj din 3 soiuri de struguri : Cabernet Franc (50%), Merlot (40%) și Cabernet Sauvignon (10%). 80% din vinul cupajat este maturat 16 luni în barriqe-uri noi de stejar unguresc, şi restul 18 luni în barriqe-uri de stejar de a II-a trecere.Produs în ediție limitată, astfel vinul este o raritate chiar și în Ungaria. Un vin cu o culoare roşie rubinie intensă cu nuanţe de rodii coapte spre marginea paharului. Buchet complex şi puternic, cu arome de fructe roşii coapte: cireșe negre, prune, coacăze negre, mure, zmeură neagră, prune și vișine uscate. Ulterior aromele primare se completează cu note elegante de lemn de stejar, piper negru, nucșoară, cuișoare, mocha, vanilie, tutun dulce și un pic de scorțișoară. Gust expresiv cu corp bogat şi plin în stil "lumea nouă", un pic amărui, crocant și bine structurat, cu o aciditate copleșitoare pe palat, care demonstrază un potenţial de învechire de cel puţin 15 ani (2035). -
Ediție limitată, 2.742 sticle Vinificatorul si proprietarul cramei Catleya, Laurent, doreste sa ne arata prin acest vin si aceasta eticheta, prietenia dinte Bibescu si Proust. Aceasta prietenie l-a facut pe Marcel Proust sa vina in Romania si sa se indragosteasca de meleagurile zonei Corcova. Eticheta ne arata traseul faimosului Orient Expres si legatura dinte cei doi prieteni.Este un vin obținut din Cabernet Franc. Are o culoare roșu granat intensă, foarte închisă. Nasul este unul elegant, cu un buchet de fructe coapte (prune, cireșe), note afumate și de condimente (lemn dulce, cuișoare). Gustul este plin, lung și bine echilibrat, datorită prezenței unor taninuri bine structurate. Maturare de 18 luni în butoaie noi de 225 L, din stejar românesc. -
Stoc epuizat
NOUCuvee Grenat 2013 – este șampania emblematică al brandului Prestige des Sacres. Cupajul are în compoziție 50% Pinot Noir și 50% Chardonnay. Strugurii provin din 40 de podgorii diferite, situate pe versanții vestici din Montagne de Reims, inclusiv de pe cele 5 parcele clasificate Premier Cru. Maturat pe sediment de drojdii minim 5 ani. Dosage 9,9 gr/l. Culoare galbenă cu note aurii. Efervescență intensă cu bule fine. Arome intense si generoase cu note de mere roșii, migdale, grapefruit, și miere. Gustul vinului este profund și complex, fiind susținut de o textură rafinată și mătăsoasă. Notele elegante de patiserie vin în prim plan. Postgust lung si placut. -
NOUUn cupaj rose dominat de Pinot Noir (50%), ales pentru caracterul sau distinct si finete. Chardonnay (20%) îi conferă o eleganta rafinata, si Pinot Meunier(30%), o magnifica plenitudine de fructuozitate. Culoarea sa frumoasă și aromele de fructe roșii sunt obținute prin adăugarea unei cantități mici de vin roșu (maxim 3%) în timpul cupajarii. Acest vin roșu, obținut din struguri Pinot Noir, este produs în Cumières și Les Riceys, în inima celor mai mari terroiruri de vin roșu din Champagne. Pentru cupajul final înainte de tirajare se folosesc 20% vinuri maturate "sur lie" în inox , care provin din 2 recolte anterioare. Maturat pe sediment de drojdii 3 ani. Dosage 8 gr/l. Culoarea este roz pal cu reflexii aurii si arămii. Perlaj fin. Nasul fin, subtil, cu arome delicate de fructe rosii (fragi si cirese). Gust bine structurat si proaspat, cu note fine de zmeura care devin treptat mai intense si se imbina perfect cu notele de citrice. Pe un fundal usor picant si mineral. Postgust lung si elegant. -
Stoc epuizat
Balla Geza CUVEE ARADINUM 2011 Vinul este obtinut prin cupajarea soiurilor Cabernet Franc (40%), Cabernet Sauvignon (35%) si Cadarca (25%). Cupajul poartă numele orașului Arad din anii 1700. Este un vin unic in peisajul romanesc este rezultatul interactiunii dintre pamant si cer ce poate fi creat doar in ani speciali cum a fost anul 2011. Balla Geza CUVEE ARADINUM 2011 este un cupaj obtinut din selectia riguroasa a celor mai "frumoase" butoaie în care eleganta si fructuozitatea Cabernet Francului si structura caracteristica a Cabernet Sauvignonului se completeaza reciproc, echilibrul perfect fiind obtinut prin condimentarea asamblajului cu Cadarcă. Vin corpolent dar catifelat, ce poartă atât amprenta soiurilor cât și caracterul pronunțat de al terroirului. Se serveste alaturi de preparate din carne de vanat si branzeturi maturate la o temperatura de 16-17 ° C. -
NOUUn Blanc de Blancs obtinut exclusiv din struguri Chardonnay recoltati pe parcele clasificate Grand și Premier Cru din Côte des Blancs. Fiecare parcela aduce diferite caractere cupajului final: note florale din Chouilly, mineralitate din Le Mesnil-sur-Oger, corpolenta din Avize si fructuozitate eleganta din Vertus. Pentru cupajul final înainte de tirajare se folosesc 40% vinuri maturate "sur lie" în inox , care provin din 2 recolte anterioare. Maturat pe sediment de drojdii 4 ani. Dosage 8 gr/l. Culoare galben aurie însoțită de o perlare intensă cu bule fine și uniforme. Nas fin, cu arome proaspete de floare de salcâm și păducel, brioșe, miere cu note ușoare de migdale și citrice. Textura este mătăsoasă, delicată, cu o eleganță deosebită. Gust complex și intens cu note de alune, grapefruit, pâine prăjită care sunt susținute de o mineralitate foarte rafinată. Postgust lung marcat de prospețime și delicatețe. -
Stoc epuizat
La prima impresie, pare un Cabernet extrem de dur: atac puternic, cernelos, plin de note sumbre, pământoase, de brusturi. Aromele se deschid însă rapid către toate nuanţele de fructe de pădure negre şi roşii – crude, în dulceaţă sau în gemuri. Finalul gustului este dominat de dulceţuri şi gemuri – zmeură, căpşuni, coacăze, cireşe amare – şi magiun de prune, cu un pic de iod şi nuanțe de fructe de pădure supracoapte. Postgust extrem de lung şi nuanţat. MILEZIM 2008 - 88 puncte Parker, Wine Advocate nr.205/febr. 2013 - AUR - Sakura Japan’s Women Wine Awards, Tokyo, 2015 - AUR - Concours Mondial de Bruxelles, Slovacia, 2013 - ARGINT - Femmes et Vins du Monde, Monaco, 2015 - ARGINT - Concours International des Cabernets, Franța, 2014 - ARGINT - Femmes et Vins du Monde, Monaco, 2013 - ARGINT - Best in Glass Wine Challenge, SUA, 2013 - ARGINT - Cittadelles du Vin, Franța, 2012 - ARGINT - San Francisco International Wine Competition, 2012 - BRONZ - Decanter World Wine Awards Marea Britanie, 2014 - BRONZ - Los Angeles International Wine and Spirits Competition, 2012 -
Este un vin obținut din Cabernet Sauvignon și Merlot. Are o culoare roșu granat intensă, foarte închisă.Nasul este unul elegant, cu un buchet de fructe coapte (prune, cireșe), note afumate și de condimente (lemn dulce, cuișoare). Gustul este plin, lung și bine echilibrat, datorită prezenței unor taninuri bine structurate.Etapele principale de realizare ale vinului: • Cules manual, în lădițe; • Macerare pre-fermentativă de 9 zile pentru extragerea culorii și a aromelor; • Fermentare alcoolică realizată cu drojdii autohtone; • Macerare post-fermentativă de 12 zile pentru extragerea taninurilor; • Fermentare malolactică realizată cu bacterii autohtone;. • Maturare în butoaie noi de stejar românesc, timp de 18 luni. -
NOUSampanie brut nature (fara adaos de licoare de expeditie/zahar) produsa doar in anii in care recolta de struguri are un grad de maturare perfect. Ne dezvaluie intreaga bogatie si caracterul celor trei soiuri de struguri din cupaj: Pinot Noir (50%), Chardonnay (37%) si Pinot Meunier (13%). In momentul crearii cupajului si tirajului toata atentia este concentrata pe obtinerea unei armonii foarte pure și subtile. Pentru o evolutie lenta si frumoasa vinul are o perioada de maturare pe drojdii mai lunga decat media pentru un non vintage - 6 ani. Pentru cupajul final se folosesc 40% vinuri maturate "sur lie" in inox , care provin din 2 recolte anterioare. Are o culoare galben pai, cu perlare fina si intensa. Nasul este foarte intens și complex cu aromele delicate de piersici, flori albe, migdale usor prajite si note de citrice. In gust, vinul este pur și amplu, cu note de turta dulce și fructe confiate. Postgustul este lung, curat și armonios. -
Taittinger Les Folies de Marquetterie
Prima „Champagne de Domaine” sau „single vineyard” al casei Taittinger. Les Folies de la Marquetterie este un cupaj de Chardonnays (45%) Pinot Noi (55%), obținuți exclusiv din struguri din Podgoria Folies, situată în imediata apropiere a Château de la Marquetterie, locul de naștere al șampaniei familiei Taittinger. După recoltarea manuală strugurii sunt presați direct fără zdrobire sau desciorchinare, și este folosit doar mustul ravac și prima presare. Vinul materie primă este maturat în butoaie de stejar cel puțin 6 luni, după care este tirajat. Maturarea în sticlă pe sedimentul de drojdii, are loc minim 5 ani. Șampania are o culoare galbenă intensă cu note aurii. Perlare intensă cu bule mici. Arome fructate intense care te duc cu gândul la aromele de gem de piersici și caise, indicii subtile de brioșă, cremă de vanilie și pâine prăjită. Gust plin, echilibrat cu note fructate, în care domină piersicul și caisele. Post-gust distinctiv și expresiv cu ușoare note de lemn de stejar. -
92 points by James Suckling
Familia Legras produce sampanie de 7 generatii in doua dintre cele mai apreciate podgorii din regiunea Champagne, Cote des Blancs si Aube. Primele hectare au fost achizionate inca acum 200 de ani. Asocierea intre Maison Legras si Brigitte Hass a dus la aparitia in anul 1991 a brandului Maison Legras & Haas. In acest moment producatorul detine 15 ha de vita de vie pe parcele Grand Cru in arealul viti-vinicol Cotes des Blancs. Sampania 2011 Millesime Legras & Haas Blanc de Blancs Brut Grand Cru este obtinuta din Chardonnay 100%, recolta 2011. Strugurii provin din plantatiile de pe cea mai nordica parcela Grand Cru din arealul vitivinicol Cotes des Blancs - Choully. Datorita conditiilor meteorologice ale anului, vinul materie prima obtinut a demonstrat un potential de evolutie spectaculos, si astfel a fost luata decizia de a produce un spumant vintage. Tirajarea a avut loc in 2012, si dupa 5 ani de invechire pe drojdii, spumantul a fost degorjat si lansat pe piata. Producatorul recomanda maturarea in sticla de 10 ani, pentru a atinge momentul de consum perfect. Potential de invechire minim 15 ani din momentul degorjarii. Arome complexe de citrice cu note de briose si miere de albine. Gust echilibrat cu o textura cremoasa generata de perlarea fina, cu note persistente de citrice, fructe confiate, miere si migdale. Post-gust lung si placut. Se asociaza perfect cu preparate de fructe de mare, rata de Pekin sau purcelus de lapte preparat pe jar. -
Academia Rară Neagră este actul de identitate al orgoliosului soi autohton cu același nume. Crearea acestui vin a presupus simbioza câtorva elemente cheie: terroir-ul divers, vița-de-vie ce transmite perfect muzica solului, un an al roadei absolut inedit și, nu în ultimul rând, pasiunea și curajul vinificatorului. Fermentarea în amforă de lut și scurta odihnă în butoi de stejar ne-au permis să obținem un vin pur, ce a evoluat fără implicarea altor factori. Un vin produs din cei mai buni struguri din Moldova, curățați, răciți și lăsați să-și urmeze calea spre fermentare în mod firesc, pe care natura l-a pictat într-un rubiniu intens cu reflexe violet și l-a parfumat cu arome de vișine și prune. Îndepărtându-se de tendințele pieței, acest vin roșu sec cu taninuri catifelate este posesorul unui gust ce nu poate fi confundat cu nici un alt vin de până acum. Academia Rară Neagră poartă cu mândrie în ADN-ul său caracterul puternic al poporului moldav. Cantitatea de sticle îmbuteliate pentru Academia Rară Neagră 2019 este una foarte limitată - de 4632 de sticle. Acest număr, la rândul său, nu este unul întâmplător, ci își are rădăcinile în localizarea propriu-zisă a terroir-ului Purcari pe harta lumii, fiind locul unde soiul de struguri Rară Neagră este crescut cu dedicare și grijă. -
Academia Saperavi este esența impresionantului soi georgian cu același nume, reinterpretat de către expresia pură a terroir-ului de Purcari, obținând, în rezultat, un vin autentic cu aromă fulminantă. Crearea acestui vin a presupus simbioza câtorva elemente cheie: terroir-ul divers, vița-de-vie ce transmite perfect muzica solului, un an al roadei absolut inedit și, nu în ultimul rând, pasiunea și curajul vinificatorului. Fermentarea în amforă de lut și scurta odihnă în butoi de stejar ne-au permis să obținem un vin pur, ce a evoluat fără implicarea altor factori. Un vin produs din cei mai buni struguri din Moldova, curățați, răciți și lăsați să-și urmeze calea spre fermentare în mod firesc, pe care natura l-a pictat într-un rubiniu intens cu reflexe purpurii și l-a parfumat cu arome explozive de prune și fructe coapte. Îndepărtându-se de tendințele pieței, acest vin roșu sec cu taninuri catifelate, are un gust plin, opulent, cu un postgust lung și plăcut, cu arome complexe. Academia Saperavi cuprinde o cantitate foarte limitată de sticle – 6000 pentru că exact cu atâta timp în urmă au fost înregistrate primele practici de utlizare a amphorelor în vinificație, în Georgia. -
Crearea Academiei Fetească Neagră a presupus simbioza câtorva elemente cheie: terroir-ul divers, vița-de-vie ce transmite perfect muzica solului, un an al roadei absolut inedit și, nu în ultimul rând, pasiunea și curajul vinificatorului. Fermentarea în amforă de lut și scurta odihnă în butoi de stejar ne-au permis să obținem un vin pur, ce a evoluat fără implicarea altor factori. Un vin produs din cei mai buni struguri din Moldova, curățați, răciți și lăsați să-și urmeze calea spre fermentare în mod firesc, pe care natura l-a pictat într-un rubiniu intens și l-a parfumat cu mireasma vișinelor coapte, a fructelor roșii suculente, dar și cu aroma discretă a murelor, afinelor și coacăzelor. Îndepărtându-se de tendințele pieței, acest vin roșu sec, cu aciditate medie și taninuri catifelate, are un gust aromat exuberant. Academia Fetească Neagră poartă cu mândrie în ADN-ul său caracterul puternic al poporului moldav. În total, au fost produse și îmbuteliate 6123 de sticle de Academia Fetească Neagră 2019. Acest număr simbolizează armonia absolută – 6 simbolizează ziua în care a fost creat omul, 1 - ziua în care a fost creată lumina, 2 - ziua în care a fost creat Raiul iar 3 -ziua în care a fost creat pământul. 6 este o cifră perfectă din punct de vedere matematic, fiind suma 1+2+3. -
Stoc epuizat
Agape - Cabernet Sauvignon 2016 ”Proiectul Agape Artă & Natură este un proiect personal care ia naștere în urma pasiunilor mele pentru vin și artă” - Adalbert Marton Agape artă&natură Cabernet Sauvignon 2016 - un alt vin deosebit din colectia Vinoteca HUGO. Produs in editie limitata (1600 sticle) de catre talentatul enolog Adalbert Marton in zona DOC Buzias-Silagiu, vinul are la baza o tehnologie minim invaziva, fara folosirea drojdiilor selecționate sau a altor protocoale tehnologice moderne. Scopul vinificatorului a fost de a oferi iubitorilor de vin posibilitatea de a gusta "mesajul naturii" de pe terroirul in care strugurii au fost crescuti. -
Sale!Stoc epuizat
O alta legenda VIE din colectia Vinoteca HUGO – Feteasca Regala 1956(demisec). Unul din cele mai vechi vinuri din Romania care au la baza acest soi autohton, si care poate fi gasit inca in vanzare.Feteasca Regala este un soi romanesc de struguri albi rezultat din hibridarea naturală dintre soiurile Fetească Albă și Frâncușă. Soiul a fost identificat în jurul anului 1903 în comuna Daneș (judetul Mures). În prezent, este cel mai cultivat soi din România, ocupând o suprafață de 12.639,3181 ha .NOTA: Cutia de lemn nu este inclusa in pret.