Leonello Anello
-
Primul vin din soiul Fetească Neagră certificat BIODINAMIC, produs în Romania. Acest vin a fost produs fără utilizarea de pesticide, fungicide, antibiotice, îngrășăminte chimice. VIN BIODINAMIC - un vin viu prin excelență. Strugurii din care e obținut sunt neatinși de progresul tehnologiei, ci doar de frământările naturii. Maturat 6 luni în cisterne de beton, apoi 12 luni în butoaie de stejar iar după îmbuteliere cel puţin 6 luni în sticlă. Vin nefiltrat. Poate conţine depuneri. Domeniul Bogdan Patrar Feteasca Neagra 2017 exprimă cât se poate de fidel terroirul de Dobrogea. Născută din solul cel mai bogat în humus, cernoziomul, cu capriciile climei temperat-continentală, se arată de un roșu vișiniu blând, iar caracterul lui ne trimite de la fructat la pământiu, cu o structură delicată și taninuri moi. “Dacă vedem o pădure, ne întrebăm cine a udat-o, cine a fertilizat-o? Nimeni! Totul a făcut natura, fără ajutorul nimănui. La fel se întâmplă și cu vița de vie. Viile noastre se hrănesc doar cu ceea ce pământul și cerul oferă, cu ploile care le udă, iar gerul și căldura le sculptează. Viței de vie nu îi lipsește nimic și, veți vedea, nici vinului! Când îl veți bea, veți întelege, cu siguranță, ce înseamnă agricultura biodinamică.” -
Stoc epuizat
LacertA FETEASCA NEAGRA MAGNUM 2014 Vin rosu cu o culoare rosie rubinie. In nas avem arome cu nuante proaspete de vişină bine coaptă, completate cu tonuri pământii şi puţin piper. Gust catifelat cu note de fructe de pădure, prune uscate şi gem de prune, care lasă să se întrezărească accente de ciocolată şi vanilie spre final. Recomandat de a asocia cu: carne rosie, carne de curcan si branzeturi afumate. -
Stoc epuizat
Crama Ferdi Lady Black 2019 Feteasca Neagra cu note olfactive de cacao si condimente care te invaluie in aromele de fructe rosii, ofera o senzație gustativa inedita si surpinde placut prin astringenta incitanta, pe un fond de taninuri de fruct copt si lemn, cu un potențial de invechire de 5 pana la 7 ani. Albastrul regal este culoarea capisonului de ceara cu sigiliul cramei. -
Stoc epuizat
Feteasca Neagra cu note olfactive de cacao si condimente care te invaluie in aromele de fructe rosii, ofera o senzație gustativa inedita si surpinde placut prin astringenta incitanta, pe un fond de taninuri de fruct copt si lemn, cu un potențial de invechire de 5 pana la 7 ani. Albastrul regal este culoarea capisonului de ceara cu sigiliul cramei. -
Originar din cea mai veche podgorie dobrogeană, Sarica Niculițel Epiphanie Fetească Neagră este un vin roșu sec mângâiat de soare și răcorit de Dunăre. Unul dintre cele mai vechi și nobile soiuri de struguri românești, Feteasca Neagră, semnează nonşalant acest vin care se dovedeşte a fi, fără doar şi poate, o adevărată epifanie pentru iubitorii de sortimente roşii. Vinul poposeşte 12 luni pline în baricuri noi de stejar francez, pentru ca mai apoi să se odihnească şi în sticlă, încă 12 luni. Rezultatul? Un buchet aromatic intens fructat, care dezvăluie note profunde și irezistibile, excelent structurate, recomandat a fi savurat alături de preparate din vânat, brânzeturi nobile sau deserturi pe bază de ciocolată neagră. Pentru a-i resimţi pe deplin complexitatea aromatică, Sarica Niculițel Epiphanie Fetească Neagră trebuie servit la o temperatură cuprinsă între 16 și 18 grade. Aerat în prealabil 45 de minute, se poate asocia preparatelor din vânat de talie mare cu blană, brânzeturi maturate cu mucegai nobil, deserturi din ciocolată neagră cu fructe de pădure -
Stoc epuizat
Domeniile Panciu Grand Riserva reprezintă vinurile obţinute în anii cu cele mai bune recolte, odată în 4-5 ani. Grand Riserva Fetească Neagră etalează un caracter sofisticat, un profil aromatic intens şi un echilibru excelent, calităţi demne de un vin cu pretenţii, creat doar în cei mai buni ani de recoltă. Maturat 12 luni în baricuri de stejar şi o perioadă îndelungată de maturare în sticlă, de aceea are nevoie de decantare cu aerare de 20-30 de minute înainte de servire. Un vin roşu rubiniu intens, cu arome de fructe de pădure, prune, vişine dulci şi subtile note de cuişoare. Un buchet complex şi jucăuş, cu un final de gust armonios, cu note de mure, zmeură şi nuanţe vanilate derivate din maturarea în baric. Lemnul este bine integrat în buchet şi încununează cu succes întreaga experiență a degustării. Savuraţi vinul la 16-18 °C împreună cu brânzeturi tari, costiţă de miel sau T-bone. -
Balla Geza FETEASCA NEAGRA & CABERNET FRANC Un cupaj rosu sec din Feteasca Neagra & Cabernet Franc, cu o culoare rosie intensa. Olfactiv ne aduce arome elegante de fructe rosii cu note complexe de vanilie și condimente. Gust plin si echilibrat. Un vin complex cu post-gust lung, aromat, ce își merită aprecierile din plin. Se poate asocia perfect cu un steak de vită sau miel la grătar, gulaş de porc mistreţ cu ardei copţi şi mămăligă, rață la cuptor cu glazură, prepeliţe la cuptor. Potențial de maturare de 10 până la 15 ani din momentul imbutelierii. Este recomandată decantarea timp de 30 de minute. -
Lacerta CUVEE IX 2014 Acest vin rosu cu nume codificat aduce note complexe ce se dezvaluie treptat, intr-un spectru larg de la gem de mure la cafea proaspata, si de la cirese amare la nucsoara si anason. Taninii aspri si nivelul alcoolic ridicat fac necesara o aerisire generoasa, recomandabil ar fi minimum doua ore , la o temperatura ceva mai joasa. Potrivirile culinare sunt diverse, il vedem mergand bine atat cu un muschi de porc in crusta de ierburi , cat si cu un tiramisu cu ciocolata amara. -
Balla Geza STONE WINE FETEASCA NEAGRA 2016 Vinul provine de pe solurile stâncoase ale podgoriei Minis. Vinul are o culoare roşu purpurie, parfum plăcut, de prune si cirese amare, uşor condimentat, cu gust de ciocolata, paine coapta cu un iz mentolat, taninuri catifelate şi gust de fructe de pădure. Se serveşte alături de brânzeturi condimentate, fripturi de miel sau de vită la o temperatură de 16-18 °C. -
Primordial Fetească Neagră este un vin roșu purpuriu închis cu arome intense de fructe roșii de sezon, vișine, cireșe și caracter lemnos în bună armonie cu savoarea. Structură bună și taninuri ferme cu final ușor condimentat. Este produs sub semnatura oenologului Philippe Cambie, declarat de Robert Parker cel mai bun vinificator din lume in 2010. Frumusetea sta in cum a ascuns cele 15 grade alcoolice. Pare ca si cum ar fi 13.Poate fi asociat cu paste cu ragu de vită, coaste de miel în sos de vin, colțunași de porc, pizza cu ciuperci și brânză Praid maturată în Fetească Neagră. -
Lacerta FETNEG 2013 Cupajul de Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon vine cu o culoare roşu rubiniu intens, cu tonuri purpurii. Buchetul bogat, unde se fac remarcate nuanţe fructate şi vanilie. In gust avem arome intense de prună uscată, vanilie, ciocolată neagră, cafea şi piper verde. Savuraţi vinul la 16 – 18 °C, cu preparate pe bază de carne roşie sau selecţie de brânzeturi. -
Quintessence Reserva, un vin rosu, sec, un cupaj de 5 soiuri de struguri: Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc si Petit Verdot. Catifelat, rafinat si bine structurat, vinul dezvaluie tanini fermi si arome fructate, continuate de note condimentate si de vanilie. Degustati acest vin la 16-18 grade Celsius, alaturi de preparate din carne alba, vanat sau carne rosie.