Leonello Anello
-
Stoc epuizat
Primul vin din soiul Merlot certificat BIODINAMIC, produs în Romania. Acest vin a fost produs fără utilizarea de pesticide, fungicide, antibiotice, îngrășăminte chimice. VIN BIODINAMIC - un vin viu prin excelență. Strugurii din care e obținut sunt neatinși de progresul tehnologiei, ci doar de frământările naturii. Maturat 6 luni în cisterne de beton, apoi 12 luni în butoaie de stejar iar după îmbuteliere cel puţin 6 luni în sticlă. Vin nefiltrat. Poate conţine depuneri. Domeniul Bogdan Patrar Merlot 2017 exprimă cât se poate de fidel terroirul de Dobrogea. Născut din solul cel mai bogat în humus, cernoziomul, cu capriciile climei temperat-continentală, se arată de un roșu rubiniu intens. Este de o fructuozitate generoasă care ne amintește de țară și pădure, foarte bine structurat, cu taninuri ferme și un caracter puternic. “Dacă vedem o pădure, ne întrebăm cine a udat-o, cine a fertilizat-o? Nimeni! Totul a făcut natura, fără ajutorul nimănui. La fel se întâmplă și cu vița de vie. Viile noastre se hrănesc doar cu ceea ce pământul și cerul oferă, cu ploile care le udă, iar gerul și căldura le sculptează. Viței de vie nu îi lipsește nimic și, veți vedea, nici vinului! Când îl veți bea, veți întelege, cu siguranță, ce înseamnă agricultura biodinamică.” -
Primul vin din soiul Syrah certificat BIODINAMIC, produs în Romania. Acest vin a fost produs fără utilizarea de pesticide, fungicide, antibiotice, îngrășăminte chimice. VIN BIODINAMIC - un vin viu prin excelență. Strugurii din care e obținut sunt neatinși de progresul tehnologiei, ci doar de frământările naturii. Maturat 6 luni în cisterne de beton, apoi 12 luni în butoaie de stejar iar după îmbuteliere cel puţin 6 luni în sticlă. Vin nefiltrat. Poate conţine depuneri. Domeniul Bogdan Patrar Syrah 2017 exprimă cât se poate de fidel terroirul de Dobrogea. Născut din solul cel mai bogat în humus, cernoziomul, cu capriciile climei temperat-continentală, se arată de un roșu grena, iar caracterul său vegetal, care ne trimite cu gândul către cafea verde, este în armonie cu taninurile catifelate. “Dacă vedem o pădure, ne întrebăm cine a udat-o, cine a fertilizat-o? Nimeni! Totul a făcut natura, fără ajutorul nimănui. La fel se întâmplă și cu vița de vie. Viile noastre se hrănesc doar cu ceea ce pământul și cerul oferă, cu ploile care le udă, iar gerul și căldura le sculptează. Viței de vie nu îi lipsește nimic și, veți vedea, nici vinului! Când îl veți bea, veți întelege, cu siguranță, ce înseamnă agricultura biodinamică.”Leonello Anello -
Chardonnay Primordial – vin organic cu o expresie pur dobrogeană, cu o culoare galben intens strălucitor, mineral, cu arome fructate si exotic. Complex si bine structurat, completat de un caracter lemnos fin. Acest vin este produs sub semnatura oenologului Philippe Cambie. 30% din acest Chardonnay a fost maturat in butoaie noi de stejar romanesc de 500L, ulterior avand loc invechirea in sticla timp de minim 2 luni. De culoare galben auriu cu reflexii verzui, prezinta olfactiv arome de vanilie si creme brulee, iar gustul usor mineral se impleteste armonios cu tuse fine de lemn.Poate fi asociat cu creveti la gratar cu sos de caise, homar, risotto si branzeturi precum Ricotta sau Brillat-Savarin. -
Primordial Fetească Neagră este un vin roșu purpuriu închis cu arome intense de fructe roșii de sezon, vișine, cireșe și caracter lemnos în bună armonie cu savoarea. Structură bună și taninuri ferme cu final ușor condimentat. Este produs sub semnatura oenologului Philippe Cambie, declarat de Robert Parker cel mai bun vinificator din lume in 2010. Frumusetea sta in cum a ascuns cele 15 grade alcoolice. Pare ca si cum ar fi 13.Poate fi asociat cu paste cu ragu de vită, coaste de miel în sos de vin, colțunași de porc, pizza cu ciuperci și brânză Praid maturată în Fetească Neagră. -
O culoare roz pal, strălucitor. Nas proaspăt de grapefruit, portocale și mere roșii cu tente de bujor și dulceață de trandafiri. Gust revigorant în care descoperim fructe exotice, pomelo, cireșe coapte cu final bun. Vin Organic produs sub semnatura oenologului Philippe Cambie.Poate fi asociat cu tartar de somon, paella cu fructe de mare și brânzeturi cremoase. -
Stoc epuizat
Culoarea galben aurie, dar și aroma inconfundabilă de dulceață de trandafiri și migdale, dezvăluie de la primele contacte cu acest vin, caracterul tipic de Traminer de Ciumbrud. Rodul meleagurilor Transilvanene, soiul Sauvignon Blanc îmbină eleganța, catifelarea și finețea într-un buchet aromatic, în care se regăsesc în nuanțe intense de iasomie, soc și flori de vița de vie. -
Stoc epuizat
Culeși din cele 13 hectare ale cramei, strugurii Fetească Negară selecţionaţi special pentru a crea acest vin varietal absolut splendid sunt presați ușor, cu grijă, mustul astfel obținut fiind apoi fermentat timp de 14 zile. Urmează învechirea, care de această dată nu are loc în lemn deoarece se dorește obținerea unui vin vioi și tânăr, astfel că Segarcea Marama Fetească Neagră dezvoltă în final un caracter intens fructat, care păstrează cât mai fidel posibil tipicitatea soiului. Aromele de fructe roşii, condimentele şi tonurile balsamice conturează o expresie aparte, care servită la temperaturi cuprinse între 16 și 18 grade îşi dezvăluie întregul potenţial şi care culinar se potriveşte excelent cu preparate tradiționale românești din porc, pui sau miel, dar și cu brânzeturi maturate. -
Stoc epuizat
Un vin rose demidulce, produs din soiul Cabernet Sauvignon in zona Ciumbrud, judetul Alba.În ținutul vinului alb, cu cele mai vechi moșii din regiune, plantațiile noastre luxuriante sunt locul unde începe povestea noastră, locul de naștere al celei mai iubite ducese. Capturând roșul strugurilor de Cabernet Sauvignon în eleganța reflexiilor, am reușit să aducem la viață minunata ducesă de Transilvania.
Duchess of Transylvania este întruparea dorinței de a îndrăzni. Este neînblânzită, enigmatatică și elegantă la fel ca și ținutul din care a luat naștere.
-
Originar din cea mai veche podgorie dobrogeană, Sarica Niculițel Epiphanie Fetească Neagră este un vin roșu sec mângâiat de soare și răcorit de Dunăre. Unul dintre cele mai vechi și nobile soiuri de struguri românești, Feteasca Neagră, semnează nonşalant acest vin care se dovedeşte a fi, fără doar şi poate, o adevărată epifanie pentru iubitorii de sortimente roşii. Vinul poposeşte 12 luni pline în baricuri noi de stejar francez, pentru ca mai apoi să se odihnească şi în sticlă, încă 12 luni. Rezultatul? Un buchet aromatic intens fructat, care dezvăluie note profunde și irezistibile, excelent structurate, recomandat a fi savurat alături de preparate din vânat, brânzeturi nobile sau deserturi pe bază de ciocolată neagră. Pentru a-i resimţi pe deplin complexitatea aromatică, Sarica Niculițel Epiphanie Fetească Neagră trebuie servit la o temperatură cuprinsă între 16 și 18 grade. Aerat în prealabil 45 de minute, se poate asocia preparatelor din vânat de talie mare cu blană, brânzeturi maturate cu mucegai nobil, deserturi din ciocolată neagră cu fructe de pădure -
Stoc epuizat
Crama Fuleky Tokaji a fost numita dupa György Füleky, fondatorul First Tokaj Wine Growers’ Society, fiind infiintata in 1998, in regiunea Bodrogkeresztur din Ungaria. Proprietatea cuprinde astazi 25 de hectare de teren, cu cele mai bune podgorii de vita de vie din Tokaj. Principalul soi cultivat aici este Furmint, iar proprietarii experimenteaza si incearca sa vina permanent cu imbunatatiri tocmai pentru a oferi vinuri de cea mai inalta calitate. FÜLEKY TOKAJI FURMINT 2015 este un vin intens, cu arome florale si fructate, completate de ierburi verzi si note putin acide. Are un palat atragator, fiind un excelent vin alb sec, perfect ca atare, dar si in diverse combinatii culinare. Serviti-l la 8-10 grade Celsius, alaturi de peste, carne alba, preparate la gratar, preparate mediteraneene sau branzeturi fine. -
Furmint Balla Geza Stone Wine Este singurul vin alb din gama Stonewine. Soiul este sensibil la secetă, motiv pentru care suportă greu solurile stâncoase, obținându-se producție scăzută, dar cu calități deosebite. Fermentat și maturat 8-9 luni în butoaie de 500 l capacitate obținem vinuri cu o aromă fină de fructe cu pulpă albă: piersică, gutui, pere. La gust, pe lângă caracterul mineral, vinul are o aciditate susținută fin și cu caracter tipic de amăreală plăcută în post gust. Evoluează pozitiv în timpul învechirii la sticlă, cu procese lente de esterificare, ce-i conferă vinului un buchet specific de învechire. -
Fekete Járdovány este un soi de struguri roşii necunoscut chiar și pentru experții din Ungaria. Este cultivat doar de catre, Attila Gere, unul din cei mai importanţi producători din Villány, care are o suprafaţă mică din acest strugure străvechi din bazinul carpatic. Strugurii au dispărut complet în urma atacului filoxierei şi a fost readus la viaţă abia în anul 2011, când a fost lansat primul vin din acet soi. Vinul este maturat în baricuri de stejar de a II-a trecere, timp de 10 luni. Organoleptic vinurile produse din acest soi se aseamană cu cele din soiul românesc Cadarca. Gere Attila Fekete Járdovány 2017 este un vin cu o culoare roşie de intensitate medie, cu arome de fructe roşii, în special de vişine, prune şi zmeură, cu note uşoare de cacao. Gust fructat, echilibrat, cu o aciditate placută completată de taninii moi . Post gust placut cu note de cacao şi vişine. Perfect pentru asocieri culinare cu preparate culinare pe bază de carne de miel sau raţă, brânzeturi semimaturate şi deserturi pe bază de ciocolată.